Capitolul trei: Not alone
Christine PDV :
M-am gandit sa incep sa fac ceva ce nu am mai facut de multa vreme ... cumparaturi !
Violet avea de facut niste referate pentru nenorocita aia de facultate. (Slava Domnului ca-i ultimu` an! ). In concluzie, trebuie sa merg singura.
Am incercat ca, usor-usor, sa invat sa traiesc din nou. Sa fac toate chestiile alea „inutile” pe care le faceam inainte ... sa ma machiez, sa stau patru ore in oglinda, sau sa ma joc cu firele de par...sa ma distrez. Da! Pentru ca merit asta! Am o viata, si merit sa o fac sa fie perfecta! Merit sa fiu fericita, si nu voi lasa pe nimeni sa-mi ia asta ... in niciun caz pe el!
Satine PDV :
Violet ? Sau albastru ? De ce tot timpul imi pun intrebarea asta cand imi cumpar o bluza? Nu ma pot hotari odata ?
Movul e seducator, ma caracterizeaza, dar albastrul este „slabiciunea” multor barbati. Mda ... stiu k par ca superficiala, dar chiestia asta e importatna. Vorbesc serios !
Christine PDV :
Si iata-ma din nou in incaperea asta careia i-am fost „fidela” jumatate din viata. Iata-ma din nou in mall...in mult iubitul si adoratul mall.
M-am tot invartit pe acolo. Ma dureau picioarele ingrozitor (si nu era de la tocuri ! ), cand am vazut o tipa holbandu-se la doua bluze. Avea un par roscat si ondulat, nu foarte lung, genele de trei ori mai lungi ca ale mele, buzele trandafirii si ochii verzi, sclipitori. Fara indoiala purta lentile. Nu purta o tinuta tocmai decenta, dat era imbracata cu mult gust. Corpul ei lasa de dorit ...
M-a vazut ca ma uitam la ea si s-a apropiat de mine.
O cunosteam de undeva ... Desigur, era cea care ii daduse lui Jack socotelile peste cap, tarfa care ii adusese o stare permanenta de nervi, care ii daduse papucii inaintea lui. Era Satine.
-Albastru sau violet ?
Spuse zambind si aratand catre cele doua bluze.
Satine PDV :
Nu stiu de ce se holba la mine dar parea sa fi trecut prin multe. In ochii ei se vedea, pe langa o dragoste nemuritoare, o ura si o dorinta de razbunare. Mi-ar fi placut sa o ajut cumva, dar chiar nu stiu ce as fi putut sa fac.
Avea ochii aceia negrii, insetati de o dulce razbunare. Desi nu avea genele foarte lungi, avea sprancenele frumos arcuite.
Avea nenorocita aia de tunsoare frantuzeasca cu care mie nu mi-a stat niciodata bine !
Credeam ca va lesina, dar mi-a raspuns :
-Eu as alege movul.
-Multumesc.
-Esti Satine, nu-i asa ?
-Deci se pare ca tu deja ma cunosti.
-Christine.
-O ! esti una dintre cuceririle lui Jack.
Atunci totul a inceput sa se lege. Ne-a vazut impreuna ...
Durerea din ochii ei, suferinta care i se citeste pe chip ... sunt rezultatul nenorocitului aluia de Jackie. Il iubeste inca. Si probabil ca el si-a batut joc de ea. Macar asta e un argument bun pentru faptul ca eu nu ma indragostesc.
-Ti-a vorbit de mine ?
-Da, te-a iubit mult ... cel putin asta a fost impresia pe care mi-a lasat-o.
Cred ca era cel mai bun lucru pe care puteam sa i-l spun in momentul de fata. Era mult mai bun decat adevarul. Nici nu vreau sa ma gandesc : „Da, ti-a spus tie numele in timp ce era cu mine in pat.” Gretos !
Nu imi placea sa vad oameni suferind. In Paris era altceva. E orasul indragostitilor, toata lumea se iubeste. Nimeni nu e trist acolo. Aici insa viata are un alt sens ...
Christine PDV :
Ma iubea ? Nu pot face asta ! Am zis ca renunt. Nu pot cadea iar in plasele lui. Dar Satine de ce vrea sa ma ajute ? Sau...asta vrea, nu? De ce se poarta asa frumos cu mine ? Nu ma uraste ?
-Tu ... nu ma urasti ?
-Nu am niciun motiv. Tu cred ca ar trebui sa ma urasti pe mine. Eu vreau doar sa te ajut. Nu imi place sa vad pe nimeni asa.
-Nu ... nu te urasc. Desi, trebuie sa recunosc ca te-am urat o bucata de vreme. Te vedeam cu el si ...
-Te inteleg. Nu ai, si nu aveai niciun motiv sa ma placi. Dar daca ai nevoie de un prieten sunt aici !
Am ramas cu gura cascata...nu stiam ce sa cred. Nu ar avea niciun motiv sa ma ajute, sa fie langa mine... Si totusi parea sincera.
Ea si-a ridicat bratele, ca pentru o imbratisare. Am privit-o cu pentru o clipa, apoi i-am dat o imbratisare destul de ezitanta. Mi-a raspuns entuziasmata la, apoi s-a indepartat putin, totusi nedandu-mi drumul, si m-a privit in ochi.
-Da-mi voie sa-ti fiu alaturi, sa incerc sa te ajut! Ai incredere in mine!
_______________________________________
Am reusit totusi sa postez si capitolul 3, si v-as ruga, daca cititi, sa lasati si comentarii. Am nevoie de parerea voastra !
Christine PDV :
M-am gandit sa incep sa fac ceva ce nu am mai facut de multa vreme ... cumparaturi !
Violet avea de facut niste referate pentru nenorocita aia de facultate. (Slava Domnului ca-i ultimu` an! ). In concluzie, trebuie sa merg singura.
Am incercat ca, usor-usor, sa invat sa traiesc din nou. Sa fac toate chestiile alea „inutile” pe care le faceam inainte ... sa ma machiez, sa stau patru ore in oglinda, sau sa ma joc cu firele de par...sa ma distrez. Da! Pentru ca merit asta! Am o viata, si merit sa o fac sa fie perfecta! Merit sa fiu fericita, si nu voi lasa pe nimeni sa-mi ia asta ... in niciun caz pe el!
Satine PDV :
Violet ? Sau albastru ? De ce tot timpul imi pun intrebarea asta cand imi cumpar o bluza? Nu ma pot hotari odata ?
Movul e seducator, ma caracterizeaza, dar albastrul este „slabiciunea” multor barbati. Mda ... stiu k par ca superficiala, dar chiestia asta e importatna. Vorbesc serios !
Christine PDV :
Si iata-ma din nou in incaperea asta careia i-am fost „fidela” jumatate din viata. Iata-ma din nou in mall...in mult iubitul si adoratul mall.
M-am tot invartit pe acolo. Ma dureau picioarele ingrozitor (si nu era de la tocuri ! ), cand am vazut o tipa holbandu-se la doua bluze. Avea un par roscat si ondulat, nu foarte lung, genele de trei ori mai lungi ca ale mele, buzele trandafirii si ochii verzi, sclipitori. Fara indoiala purta lentile. Nu purta o tinuta tocmai decenta, dat era imbracata cu mult gust. Corpul ei lasa de dorit ...
M-a vazut ca ma uitam la ea si s-a apropiat de mine.
O cunosteam de undeva ... Desigur, era cea care ii daduse lui Jack socotelile peste cap, tarfa care ii adusese o stare permanenta de nervi, care ii daduse papucii inaintea lui. Era Satine.
-Albastru sau violet ?
Spuse zambind si aratand catre cele doua bluze.
Satine PDV :
Nu stiu de ce se holba la mine dar parea sa fi trecut prin multe. In ochii ei se vedea, pe langa o dragoste nemuritoare, o ura si o dorinta de razbunare. Mi-ar fi placut sa o ajut cumva, dar chiar nu stiu ce as fi putut sa fac.
Avea ochii aceia negrii, insetati de o dulce razbunare. Desi nu avea genele foarte lungi, avea sprancenele frumos arcuite.
Avea nenorocita aia de tunsoare frantuzeasca cu care mie nu mi-a stat niciodata bine !
Credeam ca va lesina, dar mi-a raspuns :
-Eu as alege movul.
-Multumesc.
-Esti Satine, nu-i asa ?
-Deci se pare ca tu deja ma cunosti.
-Christine.
-O ! esti una dintre cuceririle lui Jack.
Atunci totul a inceput sa se lege. Ne-a vazut impreuna ...
Durerea din ochii ei, suferinta care i se citeste pe chip ... sunt rezultatul nenorocitului aluia de Jackie. Il iubeste inca. Si probabil ca el si-a batut joc de ea. Macar asta e un argument bun pentru faptul ca eu nu ma indragostesc.
-Ti-a vorbit de mine ?
-Da, te-a iubit mult ... cel putin asta a fost impresia pe care mi-a lasat-o.
Cred ca era cel mai bun lucru pe care puteam sa i-l spun in momentul de fata. Era mult mai bun decat adevarul. Nici nu vreau sa ma gandesc : „Da, ti-a spus tie numele in timp ce era cu mine in pat.” Gretos !
Nu imi placea sa vad oameni suferind. In Paris era altceva. E orasul indragostitilor, toata lumea se iubeste. Nimeni nu e trist acolo. Aici insa viata are un alt sens ...
Christine PDV :
Ma iubea ? Nu pot face asta ! Am zis ca renunt. Nu pot cadea iar in plasele lui. Dar Satine de ce vrea sa ma ajute ? Sau...asta vrea, nu? De ce se poarta asa frumos cu mine ? Nu ma uraste ?
-Tu ... nu ma urasti ?
-Nu am niciun motiv. Tu cred ca ar trebui sa ma urasti pe mine. Eu vreau doar sa te ajut. Nu imi place sa vad pe nimeni asa.
-Nu ... nu te urasc. Desi, trebuie sa recunosc ca te-am urat o bucata de vreme. Te vedeam cu el si ...
-Te inteleg. Nu ai, si nu aveai niciun motiv sa ma placi. Dar daca ai nevoie de un prieten sunt aici !
Am ramas cu gura cascata...nu stiam ce sa cred. Nu ar avea niciun motiv sa ma ajute, sa fie langa mine... Si totusi parea sincera.
Ea si-a ridicat bratele, ca pentru o imbratisare. Am privit-o cu pentru o clipa, apoi i-am dat o imbratisare destul de ezitanta. Mi-a raspuns entuziasmata la, apoi s-a indepartat putin, totusi nedandu-mi drumul, si m-a privit in ochi.
-Da-mi voie sa-ti fiu alaturi, sa incerc sa te ajut! Ai incredere in mine!
_______________________________________
Am reusit totusi sa postez si capitolul 3, si v-as ruga, daca cititi, sa lasati si comentarii. Am nevoie de parerea voastra !
