Capitolul 15 : Love's divine

Capitolul 15 : Love’s divine
Christine PDV:
Intelesesem ceva. Viata nu putea fi mereu roz. Niciodata lucrurile nu erau perfecte...iar daca au fi fost, la ce-ar fi ajutat? Daca totul ar fi minunat, ar deveni monoton. Nu exista fericire deplina. Fericirea deplina e doar o inchipuire a oamenilor. Exista doar momente, clipe de fericire.
Uneori simt ca totul se strange in jurul meu, ca nu mai am nici o portita de scapare. Dar daca as avea, intr-adevar o „portita” as folosi-o? As putea fugi asa de probleme? Sau as lupta? Poate ca viata e o lupta. Dar o lupta catre ce? Ce castigam? Scapam de o problema ca apoi sa apara alta. Asa a fost mereu, si probabil nici nu se va schimba ceva.
Acum aveam cea mai mare nevoie de oamenii pe care ii iubeam. Aveam nevoie de prietenii mei, chiar daca erau putini, aveam nevoie de sora mea, de Violet, de partintii mei...aveam nevoie de iubire sa pot trece peste asta. Cel de care aveam cea mai mare nevoie era Jack. Fara el nu-mi pot inchipui decat o viata mizerabila, un chin teribil. El e cel care mi-a adus toata bucuria. Viata mea s-a luminat atunci cand a aparut. Mi-a transformat visele in realitate. El e cel care ma sustine si stiu ca nu ma va lasa niciodata sa cad. El e cel care a vazut in mine tot ce nu au vazut altii. El mi-a fost vocea cand nu am putut vorbi. El mi-a fost ochii cand nu am putut vedea. El mi-a dat incredere crezand in mine. El mi-a dat aripi si m-a facut sa zbor. El mi-a redat increderea cand am pierdut-o. M-a ridicat cand eu nu am mai putut sa ma ridic. Cand el imi atinge mana, eu simt ca ating cerul. E un val tandru ce ma poarta ca o lumina stralucitoare-n intuneric. Avand iubirea lui am totul, chiar daca „totul” poate insemna uneori nimic, e tot ce am. Asta ma tine in viata.

Nu suportam sa stau singura acasa, dar Jack avea treaba, si „nu suporta amanare”. Nu era corect! Eu ma gandeam la el in cel mai frumos mod posibil si nici macar nu era acolo. Am incercat sa fac tot felu’ de lucruri sa imi distrag atentia. Dar era zadarnic.
Ma plimbam si ma plimbam dintr-o parte in alta a camerei, rabdarea mea atinsese orice limita. Nu ma mai puteam gandi la nimic acum. Nimic, nimic, nimic, nimic, nimic...
-Christine!
Oh, imi era atat de dor sa-i aud vocea, simteam ca trecuse o eternitate de cand nu-mi vorbise. Simteam ca in absenta lui Universul se prabusise, nimic nu mai exista, decat dorul meu imens. Imi era atat de teama, teama ca nu va veni, teama ca nu-l voi mai vedea niciodata, teama ca puteau trece ore pe care sa le consider secole...
-Jack, nu o sa te mai las sa pleci!
Nu, nu mi-e mila de el, l-am sufocat cu imbratisari sufocante pana am devenit eu sufocata. Nu mai simtisem niciodata o asemenea frica, un asemenea dor...dragostea inca ma surpindea, chiar cand credeam ca stiu cu adevarat ce inseamna. Ce ironie din partea mea sa am impresia ca am cunoscut dragostea si viata, in doar cateva saptamani!
Meritam sa fiu fericita si indragostita. Meritam sa fiu iubita, imi meritam ingerul pazitor. Nu cred ca putea sa-mi fie trimis ceva mai bun de atat. Prezenta lui ma facea sa ma opresc din respirat, sa simt o flacara arzand in mine, ceva ce stiam ca nu se va stinge niciodata. As rataci cu el printre vise o eternitate, si n-as mai vrea sa ma opresc...

Jack PDV:
Christine nu parea sa se afle in aceiasi camera cu mine. Stiu doar ca stateam pe pat imbratisati, ca si cum nimic altceva nu ar mai fi contat. Cum aveam sa-i spun ca trebuie sa plec iar? Nu vroiam sa plec, nu as fi vrut sa ma mai desprind niciodata din imbratisarea ei, niciodata. Stiu ca suntem meniti sa fim unul pentru celalalt, ca ea e destinul meu, ea va fi mereu prezenta in gandurile si in inima mea, indiferent ce se va intampla. Nici o boala necrutatoare nu o va lua de langa mine, niciodata!
-Iubito, trebuie sa plec.
-Nu, nu trebuie.
-Promit ca o sa ma revansez.
-Nu intelegi? Nu vreau nimic, nici o cina romantica, nici un cadou, nu vreau nimic, te vreau doar pe tine, aici, langa mine. Nu incerca sa faci ceva care sa ma faca fericita. Tu ma faci mai fericita decat orice altceva, intelege Jack!
-Stiu, dar nu e ce crezi tu ca incerc sa fac.
-Atunci ce e?
-Nu-ti pot spune acum. Doar...da-mi o ora.
-O ora? Un minut e o eternitate, dar o ora?
-Promit ca dupa asta, nu o sa mai plec!
M-am aplecat si am sarutat-o pasional, cat am putut de tandru. Stiam ca va ceda.
-Mai putin de o ora!
M-am desprins repede din imbratisarea ei, cat inca puteam s-o fac. Apoi am plecat.

Christine PDV:
Am incercat sa ma obisnuiesc cu ideea de a-l lasa sa plece. Dar era zadarnic. Stiu ca eram egoista, il vroiam doar pentru mine. Dar de ce sa il impart cu cineva, Jack era al meu si doar al meu!
Nu stiu cat timp a trecut, poate un an, doi...pana cand l-am vazut la usa, imbracat elegant. Ceva nu mirosea bine. El niciodata (subliniez niciodata) nu era imbracat elegant!
M-a luat de mana si m-a dus in sufragerie, unde era plin de petale de trandafiri rosii si lumanari parfumate, rasfirate prin toata camera. Pe masa era pregatita o cina delicoasa, aranjata mai bine ca la un restaurant luxos. Jack gatise, alta premiera! Langa fereastra, era un cos imens cu trandafiri albi si rosii, iar pe mica masuta de langa canapea, doua lumanari mari, unite intre ele, parca stand imbratisate. L-am strans mai tare de mana, gandindu-ma la noi doi, la imaginea din dormitor, cu putin timp inainte sa plece. Emotiile m-au cuprins, parca mai puternice ca niciodata. Am incercat sa nu plang, desi eram coplesita. Apoi, muzica a inceput sa incalzeasca incaperea, si, fara sa vreau, am inceput sa fredonez in gand, o data cu solistul Richard Marx, „Right here waiting”.
Jack nu a mai avut rabdare sa ma conduca la masa, pur si simplu a ingenunchiat si a scos un inel.
Eram prea emotionata!
-Christine...tu esti singura din viata mea, esti singurul lucru real, prima mea iubire, tu esti fiecare bataie a inimii mele, fiecare pas pe care il fac. Vreau sa iti arat toata iubirea mea, in fiecare fel. Te-as tine strans in bratele mele...nu pot rezista fara imbratisarile tale! Insemni lumea intreaga pentru mine. In tine am gasit iubire. Vei fi mereu...mereu, singura pentru mine, pentru ca nimeni altcineva nu-mi va mai deschide inima asa cum tu ai facut-o, nimeni nu va mai elibera vreodata aceasta iubire. Si aceasta iubire,...ti-o daruiesc tie...vrei sa-mi fi alaturi, pentru totdeauna?
______________________________
Stiu ca trecut mult timp de cand nu am mai postat, si chiar am vrut sa ma las de scris, pentru ca am primit niste comentarii care m-au descurajat. (Si, Kitty, iti multumesc inca o data ca m-ai incurajat sa scriu, datorita tie am inceput sa fac asta, si tot datorita tie m-am reapucat!)...Fiind vara, am fost si plecata, m-am mai luat cu altele...dar oricum, stiu orice scuza as incerca sa gasesc nu e suficient de buna pentru a justifica pauza mea.
Sper sa va placa noul capitol.