Capitolul 4: Better in time

Capitolul patru: Better in time
Jack PDV:
Nu pot sa cred ce am vazut !! Satine o imbratisa pe Chriss ?! Pe Chriss a mea ...
De ce dracu` ma gandesc atat la ea? Daca ea tanjeste dupa mine nu inseamna ca e si invers.
Ce i-a bagat curva aia de Satine in cap ? De ce tocmai acum, cand trebuia sa o conving sa ne impacam ... cand trebuia sa imi cada iar in plasa ...
Nu e corect !

Christine PDV:
Jack ma iubeste? M-a iubit vreodata? Nu poate fi adevarat. Nu, bineinteles ca nu e. Dragostea nu exista, cum putea sa ma iubeasca?
...Eu cum il pot iubi pe el? ... Sau... e doar o obsesie?
Poate ar trebui sa incetez sa ma mai mint si sa ma amagesc ca-l iubesc.
Cum a ajuns viata mea asa? Si de ce?

Era mult mai bine in trecut, inainte sa-l cunosc...cand priveam stelele...admiram apusurile...ma bucuram de excursiile nebune prin mall, pierdeam zile intregi hoinarind pe strazi...prin parcuri...cel mai dor imi e de schitele mele, imi e dor s-o fac din nou...

Nu mai stiu cine sunt, nu mai stiu ce vreau. Nu ma mai pot ascunde in camera asta sinistra, care a ajuns sa-mi fie ca un mormant...nu mai pot plange tot timpul. Viata mea trebuie sa continue, cu sau fara el!
Stiu doar ca intr-o zi voi reusi...stiu doar ca nimic insa nu va mai fi la fel...
Ar trebui sa fiu mai realista. Daca s-a terminat, asta e, voi accepta!
Poate ca dorinta mea de razbunare va invinge dragostea (in cazul in care exista). Voi trai in continuare...dar oare...mai stiu sa traiesc?
Ce faci cand nu mai poti savura ciocolata? Ce faci cand nu mai poti mirosi florile, cand nu mai poti asculta cantecul pasarilor? Ce faci cand nu mai poti crede, cand nu mai ai sperante? Ce faci cand esti indragostit de ura? Ce faci cand furia invinge iubirea? Ce faci cand vrei sa te intorci in timp doar pentru ca esti las, pentru ca nu ai curajul sa infrunti prezentul, viitorul? Ce faci cand viata o ia inainte iar visele se opresc...cand ramai in urma si simti ca nimic nu mai are sens, ca esti mort, captiv intr-o viata care nu-ti mai apartine? Ce faci cand... Jack bate ca disperatu` la usa?!
Ma indrept prudenta spre usa, trag aer in piept, pun mana pe clanta, si... apas! E incuiata. Rasucesc cheia. Trag din nou aer in piept si apas...iar. De data asta, spre totala mea nefericire se deschide. As mai fi vrut, daca as mai fi putut sa mai trag odata aer in piept. O voce m-a trezit la realitate...
-Pot sa ...intru?

Jack PDV:
Stateam de cinci minute la usa, asteptand sa faca ceva, sa ma invite inauntru, sa ma injure, sa ma sarute, sa-mi dea o palma, SA FACA CEVA!
Atunci s-a dat usor intr-o parte, m-a mai privit o data, apoi, ezitant, mi-a facut semn sa intru...in sfarsit!
Ajuns pe canapea, o priveam, asteptand ca ea sa spuna ceva. Asteptam sa-i aud vocea calda si sa ma priveasca cu duiosie, cu dragoste, asa cum obisnuia. De ce dracu` ma gandeam la cum ma priveste sau la vocea ei?! M-am ticnit?
Avand in vedere situatia in care ne alfam, eu eram ce care trebuia sa spuna ceva...dar...ceva ma oprea. Nu puteam articula niciun cuvant. Eram pierdut, asa cum nu mai fusesem niciodata. Ce naiba imi facea ea?
-Banuiesc ca sarim peste introduceri...
-Ce vrei?
-Imi pare rau pentru tot. Te vreau inapoi, te iubesc Chriss!
-Nu-mi spune asa!...si nu ma poti iubi.
-Stiu ca poate in momentul de fata ma urasti si ca ai suferit mult, dar eu te pot iubi, in tot acest timp nu m-am gandit decat la tine.
-Termina cu minciunile!
...oare minteam? BINEINTELES ca minteam! Ce dracu` e cu mine? Poate ar trebui sa ma mult in alt oras. E o influenta proasta. Zau!
-Nu ma poti iubi pentru ca dragostea nu exista.
-Satine ti-a bagat asta in cap, nu?
La dracu` Jack, nu pot sa cred ca ai spus-o cu voce tare. S-a infuriat. Evident, nici nu ma asteptam la altceva.
-Iesi afara!
-Iarta-ma, te rog...
-De cate ori imi ceri sa fac asta si pentru ce? Ti-am dat tot, Jack, tot,...iubirea mea, trupul meu...ti-as fi dat si sufletul, iar tu ai irosit asta. Ai distrus magia care ne inconjura. Acum totul s-a risipit...nu te poti astepta sa te iert dupa tot ce ai facut, tu nu stii sa iubesti! Inima ta e impietrita. Esti mort pe dinauntru!
Era cat se poate de adevarat...si de dureros. Daca pentru mine era atat de cumplit, pentru ea cum era?
Nu stiam ce sa ii zic, ce sa ii raspund...oare chiar eram mort? Chiar nu puteam iubi? Poate ca nu am incerca niciodata...dar stiam ca pot. Trebuia sa pot.
-Eu...
-Nu trebuie sa mai zici nimic, ai zis si ai facut destule.
Mi-am dat seama ca trebuia sa plec. Dar nu avaem sa renunt.
M-am retras...si maine e o zi!

De ce era o obsesie pentru mine? Nu era la fel ca pentru celelalte...nu simteam acelasi lucru...
Era ceva diferit...pentru ca ea era diferita...

____________________________

Sper sa va placa, si VA ROG sa comentati !