Capitolul noua : I wanna know what is real
Jack PDV:
Diminetile mele erau mult mai placute...la fiecare rasarit, ii simteam mana intr-a mea, o simteam in patul meu cald...
Viata era mult mai frumoasa alaturi de cineva, viata mea era mult mai frumoasa alaturi de ea! Ochii ei calzi de copil imi dadeau o stare euforica.
...Ceasu` ala idiot incepuse sa sune. La dracu`, terbuia sa merg la facultate. Eram mandru ca eram in ultimul an, iar apoi urma sa fiu un avocat de succes. Imi placea gandu` asta. Ceea ce totusi nu suportam era felul in care trebuia sa ma imbrac. Eu si eleganta! Minunat!
Christine s-a trezit si a oprit ceasul.
-Trebuie sa pleci.
-Si te bucura ideea?
-Nu ai idee cat sunt de fericita ca nu te mai vad!
-Stai linistita, se rezolva. Ma intorc repede, promit!
...S-a intins peste mine, imbarligandu-si limba cu a mea, incepand un joc foarte tandru si...dulce. Corpul ei ma incalzea, iar al meu, o incalzea pe ea...
Am indepartat-o usor si m-am ridicat din pat.
Dupa cele trei ore de infern (examen), cand m-am intors acasa, dormea. Am gadilat-o usor pe talpi si a zambit, incepand sa dea din picioare, insa fara sa deschida ochii.
-Sunt mandru ca te-am trezit!
-Inca dorm, dar oricum, o sa mi-o platesti!
-Asta ramane de vazut.
M-am bagat in patura langa ea, si am profitat de faptul ca era goala...
Dupa ce ne-am trezit (dupa ce ne-am ridicat din pat-amandoi), ne-am gandit sa mergem la o plimbare, imediat ce se asternea intunericul...parea foarte fericita, iar eu eram la fel.
In sfarsit eram cu ea 24 de ore din 24. Euforia mea nu se putea exprima in cuvinte...radiam! Ma facea fericit zambetul ei, ma facea fericit rasul ei, saruturile dulci si tandre pe care mi le oferea, si, de ce nu, muscaturile pe care, intr-un fel sau altul le adoram.
Cand s-a intunecat afara, ne-am pregatit de plecare, iar cand am iesit, era cu mult trecut de lasarea amurgului.
Ne plimbam in jurul lacului, razand din nimicuri. Eram singuri, doar noi si tacerea apasatoare a noptii...si totusi simteam ca cineva ne urmarea, oare era cineva in spatele nostru ce avea miscari gratioase, silentioase si precaute? Nu vedeam pe nimeni, dar, in subconstientul meu, stiam, simteam ca dupa copaci se ascunde cineva. Dar, oricum, cine ar fi ascultat teoriile mele idioate? Oare chiar erau idioate? Bineinteles! Incepeam sa am halucinatii?
Probabil daca as spune cuiva ca am impresia ca suntem „urmariti”, cel mai posibil, as fi considerat nebun! De ce oare? A, dar, poate pentru ca nu era nimeni?
Atunci de ce simteam ca e cineva care ne priveste din umbra, de ce simteam ca se va intampla ceva rau?
Aveam un sentiment ciudat, ceva ma ducea departe de locul in care ma aflam, ceva ma ducea departe de ea.
EA!! Uitasem complet de existenta ei, acolo, langa mine. Unde dracu` mi-e capu? Uitasem ca ingerul meu pazitor era acolo. Dar nu eu trebuia sa fiu „pazit”. Daca ei i se intampla ceva, nu aveam sa mi-o iert niciodata! Daca ei i se intampla ceva, eu muream.
Ce puteam sa fac? Sa o implor sa mergem acasa, sau oriunde in alta parte? Nu puteam sa fac asta, dar daca era necesar? Daca acolo chiar era cineva?
Un zgomot si o durere infernala mi-a intrerupt sirul gandurilor. Fara sa imi dau seama ce s-a intamplat, m-am prabusit. Contactul cu solul a durut ca naiba!
O, nu! Chiar era cineva, cineva care ma impuscase in umar! Am incercat, usor usor, sa ma ridic, si, cand aproape reusisem, o impuscatura s-a auzit din nou, si caderea a fost si mai izbitoare de data asta. Avaem doua rani. Ma impuscase de doua ori, minunat! Ma durea ingrozitor de tare, ranile erau una langa alta...dar nu imi pasa! Tot ce trebuie sa fac era sa o scap cumva pe Christine de idiotu` ala!
Chriss...tipetele ei se auzeau clar, dar in acelasi timp incetosat.
Asta chiar nu puteam suporta!!
Am incercat sa ma ridic (din nou), dar era in zadar. Nu ma mai puteam ridica, nu puteam vorbi, nu puteam face nimic! Serios, era mult prea grozav.
Apoi...i-am vazut fata individului. O! Era...era Nick, cel pe care il credeam prietenul meu cel mai bun!
-N...
Fara sa zica nimic, a lovit-o brutal pe Christine, si a tarat-o in fata mea.
Tipetele ei erau zadarnice. A dezbracat-o si a violat-o in fata mea. Nu imi venea sa cred! Eram atat de neputincios, se intamplase in fata mea, iar eu nu putusem sa fac nimic!
Era numai vina mea.
Cand credeam ca nimic nu poate fi mai rau, i-a pus pistolul la tampla si a apasat pe tragaci. Nuuuuuu!!
Prietenul meu cel mai bun o violase si o omorase pe cea pe care o iubeam atat de mult...
Diminetile mele erau mult mai placute...la fiecare rasarit, ii simteam mana intr-a mea, o simteam in patul meu cald...
Viata era mult mai frumoasa alaturi de cineva, viata mea era mult mai frumoasa alaturi de ea! Ochii ei calzi de copil imi dadeau o stare euforica.
...Ceasu` ala idiot incepuse sa sune. La dracu`, terbuia sa merg la facultate. Eram mandru ca eram in ultimul an, iar apoi urma sa fiu un avocat de succes. Imi placea gandu` asta. Ceea ce totusi nu suportam era felul in care trebuia sa ma imbrac. Eu si eleganta! Minunat!
Christine s-a trezit si a oprit ceasul.
-Trebuie sa pleci.
-Si te bucura ideea?
-Nu ai idee cat sunt de fericita ca nu te mai vad!
-Stai linistita, se rezolva. Ma intorc repede, promit!
...S-a intins peste mine, imbarligandu-si limba cu a mea, incepand un joc foarte tandru si...dulce. Corpul ei ma incalzea, iar al meu, o incalzea pe ea...
Am indepartat-o usor si m-am ridicat din pat.
Dupa cele trei ore de infern (examen), cand m-am intors acasa, dormea. Am gadilat-o usor pe talpi si a zambit, incepand sa dea din picioare, insa fara sa deschida ochii.
-Sunt mandru ca te-am trezit!
-Inca dorm, dar oricum, o sa mi-o platesti!
-Asta ramane de vazut.
M-am bagat in patura langa ea, si am profitat de faptul ca era goala...
Dupa ce ne-am trezit (dupa ce ne-am ridicat din pat-amandoi), ne-am gandit sa mergem la o plimbare, imediat ce se asternea intunericul...parea foarte fericita, iar eu eram la fel.
In sfarsit eram cu ea 24 de ore din 24. Euforia mea nu se putea exprima in cuvinte...radiam! Ma facea fericit zambetul ei, ma facea fericit rasul ei, saruturile dulci si tandre pe care mi le oferea, si, de ce nu, muscaturile pe care, intr-un fel sau altul le adoram.
Cand s-a intunecat afara, ne-am pregatit de plecare, iar cand am iesit, era cu mult trecut de lasarea amurgului.
Ne plimbam in jurul lacului, razand din nimicuri. Eram singuri, doar noi si tacerea apasatoare a noptii...si totusi simteam ca cineva ne urmarea, oare era cineva in spatele nostru ce avea miscari gratioase, silentioase si precaute? Nu vedeam pe nimeni, dar, in subconstientul meu, stiam, simteam ca dupa copaci se ascunde cineva. Dar, oricum, cine ar fi ascultat teoriile mele idioate? Oare chiar erau idioate? Bineinteles! Incepeam sa am halucinatii?
Probabil daca as spune cuiva ca am impresia ca suntem „urmariti”, cel mai posibil, as fi considerat nebun! De ce oare? A, dar, poate pentru ca nu era nimeni?
Atunci de ce simteam ca e cineva care ne priveste din umbra, de ce simteam ca se va intampla ceva rau?
Aveam un sentiment ciudat, ceva ma ducea departe de locul in care ma aflam, ceva ma ducea departe de ea.
EA!! Uitasem complet de existenta ei, acolo, langa mine. Unde dracu` mi-e capu? Uitasem ca ingerul meu pazitor era acolo. Dar nu eu trebuia sa fiu „pazit”. Daca ei i se intampla ceva, nu aveam sa mi-o iert niciodata! Daca ei i se intampla ceva, eu muream.
Ce puteam sa fac? Sa o implor sa mergem acasa, sau oriunde in alta parte? Nu puteam sa fac asta, dar daca era necesar? Daca acolo chiar era cineva?
Un zgomot si o durere infernala mi-a intrerupt sirul gandurilor. Fara sa imi dau seama ce s-a intamplat, m-am prabusit. Contactul cu solul a durut ca naiba!
O, nu! Chiar era cineva, cineva care ma impuscase in umar! Am incercat, usor usor, sa ma ridic, si, cand aproape reusisem, o impuscatura s-a auzit din nou, si caderea a fost si mai izbitoare de data asta. Avaem doua rani. Ma impuscase de doua ori, minunat! Ma durea ingrozitor de tare, ranile erau una langa alta...dar nu imi pasa! Tot ce trebuie sa fac era sa o scap cumva pe Christine de idiotu` ala!
Chriss...tipetele ei se auzeau clar, dar in acelasi timp incetosat.
Asta chiar nu puteam suporta!!
Am incercat sa ma ridic (din nou), dar era in zadar. Nu ma mai puteam ridica, nu puteam vorbi, nu puteam face nimic! Serios, era mult prea grozav.
Apoi...i-am vazut fata individului. O! Era...era Nick, cel pe care il credeam prietenul meu cel mai bun!
-N...
Fara sa zica nimic, a lovit-o brutal pe Christine, si a tarat-o in fata mea.
Tipetele ei erau zadarnice. A dezbracat-o si a violat-o in fata mea. Nu imi venea sa cred! Eram atat de neputincios, se intamplase in fata mea, iar eu nu putusem sa fac nimic!
Era numai vina mea.
Cand credeam ca nimic nu poate fi mai rau, i-a pus pistolul la tampla si a apasat pe tragaci. Nuuuuuu!!
Prietenul meu cel mai bun o violase si o omorase pe cea pe care o iubeam atat de mult...
_______________________________________________
Imi cer scuze pentru luuuunga pauza :), voi incerca sa postez si sa scriu mai mult!
Sper sa va placa.
P.S.: Va rog sa comentati! :*
P.S. 2: Nu este sfarsitul ficului!
yo nu cred .....nu cred,,da sigur e doar un vis..cu sigurantza,,ca daca moare..care mai e finalu?/ala fericit la care ,a astept eu..nu refuz categorikk
RăspundețiȘtergere:))
RăspundețiȘtergerese pare c-am intarziat...
asta e, se mai intampla, nici tu n-ai fost mai rapida, acum imi iau revansa muhahhaha(care era semnu ala? e...las-o balta, te0ai prins tu, oricum)
foarte frumos, as zice c-astept continuarea, dar o am deja, asa ca o astept pe urmatoarea, presupun?
kisses:*&sorry :D